Toate deplasările externe ale senatorilor în actuala sesiune legislativă au fost anulate din cauza condițiilor obiective, nemaiexistând bani disponibili pentru această categorie de cheltuieli, a declarat, luni, vicepreședintele Dan Radu Rușanu (PNL).
Întrebat dacă cea mai recentă rectificare bugetară pune în dificultate activitatea Senatului, el a răspuns negativ. „Rectificarea bugetară de sâmbătă nu ne pune în nicio dificultate. S-au alocat bani pentru alte domenii, ceea ce este un lucru foarte bun”, a ținut să precizeze liberalul.
Atenționat că, prin ultima rectificare bugetară au fost luate 198 de mii de lei din bugetul Senatului, Dan Radu Rușanu s-a arătat nedumerit.
„De la Senat? Senatul, ca și Camera Deputaților și ceilalți ordonatori principali de credite, o parte din acești bani au mers în domeniile prioritare din economie. Aceasta este o parte foarte mică, pentru că partea importantă, alocată prin rectificarea bugetară se datorează mai bune colectări exercitată în ultimele luni de către Guvernul Victor Ponta”, a susținut liberalul.
Întrebat dacă Senatul are bani necesari pentru încălzire și alte cheltuieli de întreținere, senatorul a răspuns: „Acelea sunt cheltuieli administrative și au rămas în continuare la începutul anului”.